Uncategorized

Raport de evaluare măsura 6.4 – Apel de selecție nr. 3

În data de 29.10.2020 a fost aprobat  Raportul de Evaluare pentru măsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole – aferentă sesiunii de depunere nr. 3 desfășurate în perioada 28.09.2020 – 16.10.2020.

Raportul de evaluare este diponibil pe site-ul nostru în secţiunea Apeluri şi Rapoarte Selecţie-Rapoarte-Rapoarte de Evaluare  sau în linkul de mai jos:

Începând cu data de 30.10.2020, solicitanţii nemulţumiţi de rezultatele evaluării pot depune contestaţii privind eligibilitatea şi punctarea criteriilor de selecţie.

Contestaţiile se  pot depune la sediul GAL sau se trimit prin curierat cu confirmare de primire în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea Notificării privind rezultatul evaluării proiectului. Contestațiile se vor întocmi într-un singur exemplar şi vor fi asumate prin semnătură și ștampilă de către reprezentantul legal al solicitantului în original.

Vă mulțumim!

Deschidere apel de selecție nr.2 pentru Măsura 7.3 – Investiții în infrastructura de broadband

Gal Tovishat anunţă deschiderea apelului de selecţie nr. 2 pentru măsura  7.3. Informaţii detaliate privind  perioada de depunere le puteţi regăsi mai jos, în secţiunea Apeluri şi Rapoarte sau la numărul de telefon : 0768.607.807.

Perioadă depunere proiecte : 08.10.2020 – 19.11.2020

Fondul disponibil alocat în aceastã sesiune: 40.000 Euro

Ghidul solicitantului pentru măsura 7.3 și documentele anexă aferente depunerii proiectului le puteți găsi accesând secțiunea Măsuri din cadrul site-ului : https://galtovishat.ro/index.php/masura-m-7-3/

Proiectele se depun la sediul GAL Tövishát din sat Panic, Nr.1/S, Comuna Hereclean, Jud. Sălaj de luni până vineri, în intervalul orar: 09.00 -14.00.

Vă aşteptăm!

Deschidere apel de selecție pentru Măsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole

Gal Tovishat anunţă deschiderea apelului de selecţie nr. 3 pentru măsura  6.4. Informaţii detaliate privind  perioada de depunere le puteţi regăsi mai jos, în secţiunea Apeluri şi Rapoarte sau la numărul de telefon : 0768.607.807.

Perioadă depunere proiecte : 28.09.2020 – 16.10.2020

Fondul disponibil alocat în aceastã sesiune: 46.736 Euro

Ghidul solicitantului pentru măsura 6.4 și documentele anexă aferente depunerii proiectului le puteți găsi accesând secțiunea Măsuri din cadrul site-ului : https://galtovishat.ro/index.php/masura-m-6-4/ .

Proiectele se depun la sediul GAL Tövishát din sat Panic, Nr.1/S,Comuna Hereclean, Jud. Sălaj de luni până vineri, în intervalul orar: 09.00 -14.00.

Vă aşteptăm!

Ghidul solicitantului M 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole CONSULTATIV

Grupul de Acţiune Locală Tövishát vă pune la dispoziție Ghidul solicitantului pentru Măsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole varianta CONSULTATIVĂ pentru lansarea apelului de selecție nr.3 .

Tipuri de beneficiari eligibili :

  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou-înfiinţate (start-ups) din spaţiul LEADER Gal Tovishat;
  • Fermieri sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate.

Activități eligibile:

Investiții pentru producerea și comercializarea produselor non-agricole, cum ar fi:

  • fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton;
  • fabricarea produselor chimice, farmaceutice;
  • activități de prelucrare a produselor lemnoase;
  • industrie metalurgică, fabricare construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente;
  • fabricare produse electrice, electronice,
  • producerea de produse electrice, electronice, și metalice, mașini, utilaje și echipamente, producția de carton etc;

Investiții pentru activități meșteșugărești, cum ar fi:

  • Activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole (olărit, brodat, realizarea de bijuterii tradiționale, împletituri, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.)

Investiții legate de furnizarea de servicii, cum ar fi:

  • Servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare;
  • Servicii de reparații mașini, unelte, obiecte casnice;
  • Servicii de consultanță, contabilitate, juridice, audit;
  • Servicii de formare profesională
  • Activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice;
  • Servicii tehnice, administrative, etc;

Investiții pentru infrastructură în unităţile de primire turistică de tip agro-turistic, proiecte de activități de agrement;

Investiții pentru producția de combustibil din biomasă (ex.: fabricare de peleți și brichete) în vederea comercializării.

Investiții în instalații pentru producerea de energie electrică și/sau termică, prin utilizarea de surse neconvenţionale  ca şi componentă secundară în cadrul unui proiect de investiţii, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu.

Fondul disponibil alocat în aceastã sesiune: 46.736 Euro

Așteptăm sugestiile Dumneavoastră pe adresa de e-mail: galtovishat@gmail.com, la numărul de telefon: 0768.607.807 sau vă așteptăm la sediul nostru situat în sat Panic, nr. 1/S, comuna Hereclean.

Ghidul solicitantului 7.3 – Sprijin pentru infrastructura de broadband CONSULTATIV

Grupul de Acţiune Locală Tövishát vă pune la dispoziție Ghidul solicitantului pentru Măsura 7.3  – Sprijin pentru infrastructura de broadband varianta CONSULTATIVĂ pentru lansarea apelului de selecție nr.2.

Tipuri de beneficiari eligibili :

-Entităţi private care care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii(IMM) conform legislației în vigoare Legea 346/2004 si activează sau urmează să activeze în teritoriul LEADER Tovishat în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor

Grupul de Acţiune Locală Tovishat în cazul în care niciun alt solicitant nu-şi manifestă interesul pentru a aplica.

– ONG-uri, Unități de cult, cu respectarea legislației specifice

Beneficiari publici, ADI, APL cu respectarea legislației specifice

Activități eligibile:

În funcție de investițiile pentru care solicitantul depune cererea de finanțare, există cheltuieli eligibile admise pentru finanțare astfel:

a) Crearea sau modernizarea buclelor locale la punct fix care presupune:

i)crearea unei infrastructuri de acces broadband la punct fix (buclă locală sau ”last mile”) în zonele fără acces la internet în bandă largă;

ii)modernizarea infrastructurii existente de telecomunicații, în întregime sau parțial, inadecvată (care prezintă calitate scăzută, capacitate scăzută, siguranță scăzută sau

acoperire insuficientă) sau incapabilă să ofere o calitate minimă a serviciilor broadband.

iii)investițiile eferente racordării la o rețea de distribuție (backhaul network) în vederea asigurării unei conexiuni adecvate la rețeaua magistrală (backbone network).

b) Crearea rețelei de distribuție și crearea sau modernizarea buclelor locale, care, pe lângă acțiunile de la pct. a. i) și ii) presupune și:

i)crearea unei infrastructuri de distribuție broadband (backhaul network), în zonele în care aceasta nu există, de la punctul de inserție în rețeaua magistrală de mare capacitate (backbone network) până la punctul local de acces în bandă largă (PLABL),pentru a conecta rețeaua de acces local la rețeaua backbone;

ii)investițiile aferente creării unei infrastructuri de distribuție (backhaul-network) în vederea asigurării unei conexiuni adecvate la rețeaua magistrală (backbone network) și realizării punctelor de inserție și a lucrărilor de racordare la rețelele backbone.

c) operaţiuni conexe infrastructurii de bandă largă care să creeze premisele unei dezvoltări locale eficiente prin interconectarea nevoilor cu oportunităţile care impactează comunitatea locală cum ar fi: platforme colaborative, alfabetizare digitală,platforme e-learning etc. De asemenea în această categorie intră și investițiile în sisteme de e-guvernare : sisteme online de evidență și plată a impozitelor locale, sisteme online de tipul “ghișeul electronic”, proiecte de tipul “funcționarul electronic”, înființarea unui sistem public de anunțuri locale, afișier electronic.

Fondul disponibil alocat în aceastã sesiune: 40.000 Euro 

Așteptăm sugestiile Dumneavoastră pe adresa de e-mail: galtovishat@gmail.com, la numărul de telefon: 0768.607.807 sau vă așteptăm la sediul nostru situat în sat Panic, nr. 1/S, comuna Hereclean.

Raport de selecţie Măsura 7.8- apel 2

Gal Tovishat a aprobat ieri,10.09.2019, în cadrul întrunirii Comitetului de Selecţie, Raportul de selecţie pentru măsura:

Măsura 7.8 – Investiții în infrastructura socială şi pentru integrarea minorităţilor etnice

La şedinţă au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai Compartimentului de Dezvoltare Rurală Judeţean Satu Mare în calitate de observatori.

A fost selectat pentru finanţare un 1 proiect cu o valoare totală a sprijinului acordat de 199.991 euro. Proiectul are ca scop construirea unei cantine sociale în teritoriul Tovishat.

Cantina socială va avea o suprafaţă construită şi desfăşurată de 414,70 mp şi va avea dimensiunile în plan de 30.89 m x 12.94 m. Clădirea va avea urmatoarele elemente constitutive: sală mese, grupuri sanitare, depozite şi bucătărie.

Numărul populaţiei nete deservite prin proiect este 55 persoane din care 3 persoane de etnie romă.

Raportul de selecţie poate fi găsit accesând meniul : Apeluri şi Rapoarte Selecţie, secţiunea Rapoarte – Rapoarte de selecţie

Invitaţie Eveniment de promovare GAL Tövishát

Asociaţia Grup de Acţiune Locală Tovishat vă invită să participaţi la Evenimentul de Promovare GAL Tövishát

Duminică, 18 august 2019, între orele 12.00 – 22:00 în satul Dioşod, comuna Hereclean

Program

12:00 – 14:30 Primirea invitaţilor

15:00 – 16:00 Conferinţă cu tema „ Realizări Gal Tövishát în perioada 2017-2019 ” Locaţie: Căminul cultural Dioşod

  • Prezentarea activităţilor desfăşurate şi prezentarea proiectelor implementate prin  Gal Tövishát
  •  Prezentare de bune practici şi oportunităţi de finanţare existente prin GAL Tövishát
  •  Prezentarea istorică şi culturală a microregiunii Tövishát

16: 00 – 17:30 Atelier de lucru  „Direcţii de dezvoltare în mediul rural”  Locaţie: Căminul cultural Dioşod

Teme de discuţie :

  • Înfiinţarea grupurilor de producători
  • Dezvoltarea lanţurilor scurte
  • Sprijinirea acţiunilor de cooperare

12:00 – 20:00 Târg de produse tradiţionale şi meşteşugăreşti din microregiunea Tövishát

19:00 – 22:00 Program artistic

Detalii la numărul de telefon : 0768.607.807 sau pe adresa de e-mail : galtovishat@gmail.com

Vă aşteptăm cu drag !

Închidere apel de selecţie Măsura 7.8

Gal Tovishat anunţă închiderea în data de 19.07.2019 a apelului de selecţie pentru măsura:

Măsura 7.8 – Investiții în infrastructura socială şi pentru integrarea minorităţilor etnice din cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală 2014-2020 a Asociaţiei Grup de Acţiune Locală Tovishat

În curând vor fi deschise alte apeluri de selecţie în cadrul cărora vor putea fi depuse alte proiecte. Mai multe detalii puteţi solicita pe adresa de mail a asociaţiei: galtovishat@gmail.com sau la numărul de telefon: 0768.607.807.

Vă mulţumim!

Închidere apeluri de selecţie pentru Măsurile 3.1 şi 7.3

Gal Tovishat anunţă închiderea în data de 28.06.2019 a apelurilor de selecţie pentru următoarele măsuri:

Măsura 3.1 – Sprijin pentru pentru participarea pentru prima dată la sistemele de calitate

Măsura 7.3 – Sprijin pentru infrastructura de broadband

Măsurile vor fi redeschise în decursul acestui an, după ce vor fi aduse modificări Fişelor măsurilor şi Ghidurilor solicitantului astfel încât accesarea fondurilor disponibile să fie mai facilă potenţialilor beneficiari.

Vă mulţumim!