Daily Archive: 07/12/2021

Ghidul solicitantului Măsura 1.1 –CONSULTATIV

Grupul de Acţiune Locală Tövishát vă pune la dispoziție Ghidul solicitantului pentru Măsura  1.1 – Formare profesională şi acţiuni pentru dobândirea de competenţe varianta CONSULTATIVĂ pentru lansarea apelului de selecție nr.1

Așteptăm sugestiile Dumneavostră pe adresa noastră de e-mail: galtovishat@gmail.com sau la numărul de telefon: 0768.607.807

Beneficiari eligibili pentru Măsura 1.1

Beneficiari direcţi: Entităţi publice sau private care activează în domeniul formării profesionale a adulților care aplică individual sau în parteneriat cu entități publice sau private ca de exemplu: instituții de învățământ, asociații profesionale, institute de cercetare, institute și stațiuni de cercetare etc. și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate și de selecție.

Beneficiari indirecţi (grup ţintă): Tinerii fermieri, fermierii-persoanele fizice din teritoriul acoperit de parteneriatul LEADER, care activează în fermele mici și beneficiarii de sprijin ai măsurilor 6.1, 6.3 finanţate prin SDL LEADER Tövishát, pentru cursurile de formare profesioală de scurtă durată de 5 zile (40 ore). Participarea în cadrul acţiunilor de formare profesională şi dobândire de cunoştinţe va fi gratuită.

  • Fondul disponibil alocat în aceastã session: 6.510,24 euro

Suma maximã nerambursabilã pe proiect în (euro) fără TVA6.510,24 euro

Sprijinul public nerambursabil va respecta prevederile R (CE) nr.1407/2013 cu privire la sprijinul de minimis și nu va depăși 200.000 de euro/beneficiar pe 3 ani fiscali.

Tipuri de servicii și cheltuieli eligibile

  • Îmbunătăţirea cunoştinţelor fermierilor în scopul practicării de tehnici şi tehnologii agricole şi innovative, inclusive ca urmare a rezultatelor cercetării, în special, tineri fermieri care vor beneficia de sprijin submăsura 6.1, fermieri care activează în ferme mici şi care vor beneficia de sprijin prin măsura 6.3- 35 ore maximum.
  • Îmbunătăţirea cunoştinţelor legate de standarde comunitare la nivel fermei, gestionarea gunoiului de grajd, îmbunătăţirea calităţii producţiei- în special tineri fermieri care vor beneficia de sprijin prin măsura 6.1- 24 ore maximum.
  • Diversificarea activităţilor în exploataţiile agricole- în special tineri fermieri care vor beneficia de sprijin prin măsura 6.1, fermieri care activează în ferme mici şi care vor beneficia de sprijin prin măsura 6.3- 24 ore maximum.
  • Dobândirea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor privind managementul durabil al terenului agricole, însuşirea cunoştinţelor privind implementarea angajamentelor de agro-mediu şi climă şi agricultură ecologică, care să vizeze cel puţin aspectele legate de completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei, necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specific ale angajamentelor, precum şi însuşirea de metode de producţie compatibile cu întreţinerea şi ameliorarea peisajului, respective protecţia mediului şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice şi reducerea concetraţiei de GES din atmosferă- în special benificiari ai măsurii de agromediu şi climă- măsura 10- 40 ore maximum.
  • Managementul general al fermei (contabilitate, marketing, cunoştinţe TIC, limbi străine etc)- în special tineri fermieri care vor beneficia de sprijin prin măsura 6.1, fermieri care activează în ferme mici şi care vor beneficia de sprijin prin măsura 6.3- 40 ore maximum.
  • Formarea de formatori- facilitatori ai formării continue a adulţilor şi care vor putea înfiinţa service de formare pentru adulţi în teritoriul LEADER Tovishat- 72 ore maximum